Composesoratul Grăniceresc Cugir
Viribus unitis!
Despre noi
Regimentele grănicereşti, înfiinţate de austrieci au constituit mijloace de apărare împotriva atacurilor străine, îndeosebi turci, împotriva nobilimii în caz de nesupunere, dar, în acelaşi timp, şi pentru răspândirea Unirii cu Biserica Romei. În acelaşi timp ele au reprezentat, după spusele lui N. Iorga, importante focare de cultură şi civilizaţie ale românilor.
Între 1762-1765 sunt înfiinţate două regimente de graniţă româneşti, unul la Năsăud şi al doilea din Haţeg până în Ţara Bârsei şi trei regimente secuieşti la care se adaugă alte două regimente în Banat (1764-1768) , unul româno- iliric şi altul german- bănăţean.
Între 1762-1765 sunt înfiinţate două regimente de graniţă româneşti, unul la Năsăud şi al doilea din Haţeg până în Ţara Bârsei şi trei regimente secuieşti la care se adaugă alte două regimente în Banat (1764-1768) , unul româno- iliric şi altul german- bănăţean.
Regimentul I grăniceresc (ORLAT) avea în componenţă şi compania IV cu sediul la Cugir (Cugir, Baştea, Hanna). La 20 mai 1777, generalul de brigadă CHRISTIAN ROLL şi comisarul de război GH. OBST realizează pe 74 de foi de hârtie un recensământ al grănicerilor din Cugir cunoscut sub numele de MUSTERUNG – LISTE. Fiecare regiment avea pământurile lui şi o avere pe care o administra în comun. Aceasta se numea COMPOSESORAT (Proprietăţi administrate împreună de către persoane desemnate în urma votului majorităţii, fiecare membru păstrându- şi dreptul de proprietate asupra terenurilor).
Familiile grănicereşti aveau o proprietate care nu se putea împărţi între urmaşi, rămânând ca indivizibilă. Cheltuielile de administraţie se acopereau din Fondul de PROVENTE, iar la unele regimente din Fondul de MONTURĂ din care se ajutau grănicerii la procurarea îmbrăcămintei.
Hotarul Cugirului era împărţit în 200 SESII (1 SESIE = 9 găleţi a 4 ferdele). Fiecare sesie avea pe lângă cele 36 de ferdele de semănătură, 3 care de fân şi vii pentru 20 de vedre. Mai târziu hotarul se împarte în 300 sesii, dar până la 1776 numai 242 erau ocupate de familii, restul de 58 erau libere şi nemuncite .
Conscripţia militară din 1766 arată că grănicerii aveau pe lângă cele 4 păduri (Dumbrava, Feţele, Bucuru şi Călene) şi 12 munţi alpini cu drept de servitute (păşunat).
La 18 februarie 1851, prin ordinul comandei militare Sibiu se desfiinţează graniţa militară, cele 5 regimente grănicereşti se transformă în regimente de linie.
Din 6 septembrie 1862, prin decret imperial ( ERKENTNISS), se precizează dreptul de servitute (păşunat şi lemnărit) care aparţine NUMAI fostelor familii grănicereşti. Hotărârea comunei Cugir nr. 196/ 1880 arată că se bucură de acest drept : fostele familii grănicereşti, descendenţii acestora de sex bărbătesc majori sau capi de familie, văduvele lor, minorii de sex bărbătesc când vor deveni majori. Străinii nu aveau drept de servitute, dar mărginenii DA, pentru 500 florini plătibili pentru totdeauna.
Urmaşii foştilor grăniceri primeau pădurile DOSUL SPINULUI, VALEA SASULUI şi PĂLTINEI ( GROŞI), adică 1580 jugăre, prin sentinţa 1343 din 1913 a Tribunalului Deva.
Familiile grănicereşti aveau o proprietate care nu se putea împărţi între urmaşi, rămânând ca indivizibilă. Cheltuielile de administraţie se acopereau din Fondul de PROVENTE, iar la unele regimente din Fondul de MONTURĂ din care se ajutau grănicerii la procurarea îmbrăcămintei.
Hotarul Cugirului era împărţit în 200 SESII (1 SESIE = 9 găleţi a 4 ferdele). Fiecare sesie avea pe lângă cele 36 de ferdele de semănătură, 3 care de fân şi vii pentru 20 de vedre. Mai târziu hotarul se împarte în 300 sesii, dar până la 1776 numai 242 erau ocupate de familii, restul de 58 erau libere şi nemuncite .
Conscripţia militară din 1766 arată că grănicerii aveau pe lângă cele 4 păduri (Dumbrava, Feţele, Bucuru şi Călene) şi 12 munţi alpini cu drept de servitute (păşunat).
La 18 februarie 1851, prin ordinul comandei militare Sibiu se desfiinţează graniţa militară, cele 5 regimente grănicereşti se transformă în regimente de linie.
Din 6 septembrie 1862, prin decret imperial ( ERKENTNISS), se precizează dreptul de servitute (păşunat şi lemnărit) care aparţine NUMAI fostelor familii grănicereşti. Hotărârea comunei Cugir nr. 196/ 1880 arată că se bucură de acest drept : fostele familii grănicereşti, descendenţii acestora de sex bărbătesc majori sau capi de familie, văduvele lor, minorii de sex bărbătesc când vor deveni majori. Străinii nu aveau drept de servitute, dar mărginenii DA, pentru 500 florini plătibili pentru totdeauna.
Urmaşii foştilor grăniceri primeau pădurile DOSUL SPINULUI, VALEA SASULUI şi PĂLTINEI ( GROŞI), adică 1580 jugăre, prin sentinţa 1343 din 1913 a Tribunalului Deva.
Telefon
+40763736161
composesoratulgraniceresc_cugir@yahoo.com
Locație
Str. 21 Decembrie 1989, Nr. 13
Cugir, Jud. Alba, 515600